Secretarul general al ONU s-a vaccinat împotriva COVID-19. Guterres cere ca toate țările lumii să aibă acces la vaccin

Secretarul general al ONU s-a vaccinat împotriva COVID-19. Guterres cere ca toate țările lumii să aibă acces la vaccin
Secretarul general al ONU s-a vaccinat împotriva COVID-19. Guterres cere ca toate țările lumii să aibă acces la vaccin. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 29/01/2021, 12:46

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a primit joi prima doză a vaccinului împotriva COVID-19.

Cu această ocazie, oficialul a făcut din nou apel la statele lumii să colaboreze pentru a se asigura că toate țările au acces la vaccin, informează site-ul agenției Agerpres.

Printr-un mesaj postat pe Twitter, Guterres s-a declarat „norocos” și „recunoscător” pentru vaccinare.

„Trebuie să lucrăm pentru a asigura ca vaccinul să fie disponibil pentru toţi, în oricare parte a lumii. Cu această pandemie, nimeni nu poate fi în siguranţă, decât atunci când vom putea fi toţi în siguranţă”, a scris Guterres.

Guterres s-a vaccinat la New York, acesta încadrându-se în categoria persoanelor de peste 65 de ani.

Vaccinarea, prioritatea ONU pentru 2021

Joi, oficialul a prezentat, în fața Adunării Generale, prioritățile ONU pentru anul acesta, vaccinarea împotriva COVID-19 aflându-se în fruntea listei.

Cu această ocazie, Guterres a criticat dur lipsa de solidaritate la nivel mondial. El s-a arătat nemulțumit de faptul că țările bogate au achiziționat cantități mari de vaccinuri, în timp ce statele în curs de dezvoltare continuă să nu aibă acces la seruri.

„Guvernele au responsabilitatea de a-şi proteja populaţiile, dar COVID-19 nu poate fi învinsă de fiecare ţară în parte”, a insistat şeful ONU, care a subliniat că virusul continuă să se răspândească, iar fără un control în statele în dezvoltare va suferi mutaţii, va deveni mai rezistent şi va lovi din nou ţările avansate.

OMS le-a cerut țărilor bogate să nu mai cumpere vaccinuri prin contracte bilaterale

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut apel recent la o mai mare solidaritate în ceea ce privește achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

Totodată, organizația, prin intermediul directorului său, le cere statelor dezvoltate să înceteze să mai încheie acorduri bilaterale cu companiile care produc aceste vaccinuri.

„Cer insistent producătorilor să acorde prioritate distribuirii vaccinurilor prin intermediul mecanismului Covax pus în aplicare de OMS şi partenerii săi. Şi cer insistent ţărilor şi producătorilor să înceteze să încheie acorduri bilaterale în detrimentul Covax”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.

Între timp, Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer-BioNTech pentru achiziționarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Astfel, acestea ar urma să dubleze cantitatea de doze disponibile pentru statele europene, în contextul în care Uniunea Europeană a achiziționat deja 300 de milioane de doze de la acești producători, a anunțat recent președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×